Via Transilvanica a fost finalizată

Data: 30 Septembrie 2022

După patru ani de amenajare, perioadă în care a adunat deja mii de turişti, Via Transilvanica, circuit care leagă Putna de Drobeta-Turnu Severin, este finalizat şi va fi lansat oficial în 8 octombrie, la Alba Iulia. „Via Transilvanica va deveni oficial primul traseu de lungă distanţă din România, care o traversează în diagonală, din nord-est până în sud-vest, la Dunăre. Astfel, ţara noastră se va alătura ţărilor care au trasee celebre ce generează milioane de turişti anual”, menţionează un comunicat al inițiatorului proiectului, Asociația Tăşuleasa Social. (C. Z.)