Viața celor mai însemnate zile din viața omului!

Oamenii se nasc și mor. Dar zilele în care se nasc și mor? Ce se întâmplă cu ele?

Își văd mai departe de viața lor, luând-o, mereu și mereu, de la capăt, dar nu cu niște oameni străini. Rămân în familie, ajungând, de multe ori, să-și schimbe locul. Zilele de naștere devin zile de la sfârșitul existenței omului, iar acestea de la urmă, vestitoare ale începutului vieții. Nu le vine însă imediat rândul la asta, au de așteptat ani în șir. Câteodată, chiar veacuri. Dar ele nici nu simt când trece timpul, pentru că nu stau niciodată degeaba. Sunt mereu în mișcare, mergând în vizită la zilele cu care sunt rudă, sau stând cu zilele vecine de vorbă. Doamne ce le mai place să vorbească!

Auzi, tu fato, îi zice ziua de moar­te a unchiului Marin, zilei de naște­re a mamei, ziua de moarte a lui bărbatu-to e acasă?

Trebuie spus că zilele de moarte sunt mai bătrâne decât cele de naștere, care nu înaintează în vârstă decât atunci când se întâmplă să devină zile de moarte, așa cum ultimele ajung dintr-odată mai tinere decât primele, când le vine rândul să-și lege numele de naș­tere.

N-au, nici unele, nici altele, ține­re de minte. Iar ăsta este cel mai mare noroc al lor!

Păi unde să fie, nene, răspunde ziua de naștere a mamei. Stă de vorbă cu soră-sa mai mică. Adică ziua de naștere a tatei, care e în aprilie, în vreme ce cealaltă e la începutul lui iunie. Aproape una de alta. Între ele două, ziua mea de naștere, destul de singură pe lume, întrucât sora ei mai mare nu s-a născut încă, asta vrând să însemne că eu trăiesc în continuare. Dar o să se nască și ziua mea de moarte într-o zi. Poate că va fi 28 august, ziua de naștere a mamei, ca să nu fie prea departe de luna mai, când m-am născut eu, așa cum nu este august de octombrie, luna când mama a murit.

În ciuda memoriei lor scurte, zilele de naștere și de moarte nu-și uită niciodată gradul de rudenie, iar lucrul acesta le este de foarte mare folos. Bunăoară, zilei de moarte a bunicii Tudora, întâmplată în februarie, i se face frig uneori, și iute, dar iute de tot, îi sare ziua mea de naștere în ajutor, încălzind-o c-o îmbrățișare. Tot așa, ziua de naștere a mamei, ce se vede nevoită să se împartă în două - of, ce grozav ar fi fost ca mama să se poată naște de două ori!, întrucât mamaia Nicula și tataie Gheorghe, părinții ei, au plecat în câte o zi de iarnă de pe lume. Din cauza aceasta nu se pot apăra singure de frig.

Stau și mă gândesc, cine din neamul meu va muri, peste niște ani, poate șaptezeci, poate câteva sute, în ziua în care m-am născut eu? Și a cui zi de naștere va deveni ziua morții mele în viitor? În orice caz, cineva din familie. Altminteri, există riscul ca zilele despre care vorbesc să-și recapete ținerea de minte și, sătule de o așteptare atât de lungă, să vrea, urmând soarta omului, să dispară de pe lume și ele!