Viaţa Cuviosului Nicodim de la Tismana, povestită copiilor

Un articol de: Cătălin Cernătescu - 05 Noiembrie 2013

La Mănăstirea Tismana din judeţul Gorj a avut loc, la finele săptămânii trecute, lansarea cărţii „Viaţa Cuviosului Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, povestită copiilor“. Avându-lautor pe pr. Ion-Viorel Văcariu, de la Sectorul cultural din cadrul Centrului eparhial din Drobeta-Turnu Severin, cartea se adresează în special celor mici, dar şi celor mari, istorisind fapte din viaţa Sfântului Nicodim de la Tismana, ocrotitorul Eparhiei Severinului şi al întregii Oltenii. Evenimentul cultural a fost organizat de Mitropolia Banatului, Episcopia Severinului şi Strehaiei, Mănăstirea Tismana, Asociaţia Culturală Kratima şi Asociaţia pentru un Pământ Fericit. Încorporat în colecţia duhovnicească „Poveşti cu Sfinţi Părinţi pentru copii cuminţi“, volumul se constituie într-un excelent material educativ şi moralizator, din fiecare istorisire fiind extrase, pe marginea textelor, învăţături folositoare. Primul volum al acestei serii aghiografice a fost dedicat Cuviosului Siluan Athonitul, iar cel de-al doilea povesteşte viaţa Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul şi ocrotitorul Timişoarei şi al Banatului.