Viaţa parohiilor: Timp de trei luni, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în casa unui gospodar
▲ În parohia Bordea, de lângă Iaşi, s-a construit de curând prima biserică ▲ Construcţia acesteia a durat mai puţin de trei luni ▲ În această perioadă, slujbele au fost oficiate în casa familiei Ioan Cotruţă, într-o cameră amenajată ▲
În parohia Bordea, comuna Grajduri, din Protopopiatul Iaşi 2, s-a construit de curând prima biserică din localitate. Înfiinţată ca parohie în 2003, până la acea dată fiind filie a parohiei Pădureni, comunitatea de credincioşi de la Bordea şi-a manifestat dorinţa de a se construi în localitate o biserică în care să se oficieze slujbele religioase. „Până acum, credincioşii din parohie mergeau la biserica din Pădureni, la trei kilometri distanţă, în condiţii grele, întrucât nu există şosea asfaltată până acolo. Acum, credincioşii sunt foarte bucuroşi că au la ei în sat o biserică“, ne-a spus parohul de la Bordea, pr. Vasile Ţarcă. Lucrările de construcţie au început în luna martie 2008 şi au fost finalizate pe 19 mai 2008. În această perioadă, slujbele au fost oficiate în casa familiei Ioan Cotruţă, într-o cameră amenajată. După ce două familii din parohie (Luca şi Năsturaş) au donat un teren de 12.000 de metri pătraţi, au debutat şi lucrările de construcţie a bisericii. Un sat cu 60 de familii Chiar dacă parohia Bordea este formată din 60 de familii care locuiesc efectiv în sat, biserica din lemn de aici a fost construită foarte repede. O parte din lemnul necesar a fost donat de Ocolul Silvic Grajduri, iar cea mai mare parte a lemnului, circa 60% din cantitatea totală, a fost donată de inginerul Boldea şi dna Doina Chiriac, proprietarii unor gatere din sat. „Am fost ajutaţi în permanenţă de credincioşii din parohie, dar şi din alte parohii. Am primit două clopote, unul de la o familie din Câmpulung Moldovenesc şi unul de la parohia «Sf. Antonie cel Mare» din Iaşi, prin bunăvoinţa părintelui Ionel Roată, de la care am primit în permanenţă ajutor, fiind un model pentru mine“, ne-a explicat părintele Ţarcă. Arhitectura bisericii este deosebită, întrucât meşterii care au lucrat au fost din zona Bucovinei şi au construit lăcaşul de cult în stilul întâlnit în nordul Moldovei. Prima slujbă arhierească Biserica a primit hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, întrucât mulţi dintre enoriaşi poartă numele acestor sfinţi. Prima slujbă a fost oficiată în biserica din Bordea în Noaptea de Înviere, când construcţia încă nu era finalizată. În ziua hramului, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, împreună cu 10 preoţi şi cinci diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, după care a oficiat slujba Aghiezmei şi cea de Te Deum, urmând ca, în viitorul apropiat, când se va picta biserica, să se oficieze şi sfinţirea acesteia. „A fost pentru prima oară când în parohie a slujit un ierarh şi de aceea a fost o mare bucurie. Le-am explicat credincioşilor care sunt treptele ierarhiei bisericeşti şi ce însemnătate deosebită are prezenţa episcopului în mijlocul credincioşilor“, ne-a spus pr. paroh. Se va construi şi un aşezământ social Ambiţia tinerească a părintelui Ţarcă nu se opreşte aici. Chiar dacă a fost numit paroh la Bordea pe 1 ianuarie 2008, fiind, în prezent, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, părintele Vasile Ţarcă şi-a propus ca, în viitor, să construiască în parohie şi un aşezământ social, în care să funcţioneze o casă socială şi casa parohială. „Avem credinţa că e-noriaşii ne vor sprijini în continuare. Chiar dacă în majoritate sunt bătrâni, credem că ne vor ajuta“, a adăugat pr. Ţarcă. La Bordea, nici acţiunile filantropice nu lipsesc. Cei nevoiaşi primesc periodic de la parohie, alimente, medicamente şi haine. În Postul Mare, cu sprijinul parohiei „Sf. Nectarie“ din Iaşi, s-a adus familiilor de aici un transport cu haine, iar de la Mănăstirea Hadâmbu, au fost aduse la Bordea alimente.