Victimele Mineriadei din 1990 au fost pomenite în Capitală

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 13 Iunie 2023

Victimele Mineriadei din perioada 13-15 iunie 1990 au fost pomenite marți, 13 iunie, la troița din fața Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București în cadrul a două slujbe de Parastas. Prima a fost săvârșită de dimineață, de un sobor condus de părintele Florin Busuioc, protopop al Protoieriei Sector 3 Capitală, iar cea de-a doua a fost oficiată după-amiază, de un sobor de preoți din cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), condus de părintele Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoţilor slujitori în cimitirele de stat din Capitală.

Primul eveniment comemorativ a fost organizat de Asociația „13-15 iunie 1990” la împlinirea a 33 de ani de la acele incidente violente din Piața Universității.

„Astăzi am venit aici să-i pomenim pe cei care în evenimentele de la începutul democrației româ­nești după perioada comunistă și-au pierdut viața pentru libertatea noastră, pentru ca noi să ne putem manifesta liberi astăzi. O reflexie a libertății sau o manifestare concretă a acesteia este că aici, în acest loc unde ei și-au pierdut viața, noi ne putem ruga liberi, să aducem pentru ei prinos de rugăciune, de recunoștință și de dragoste. Biserica îi cuprinde în dragoste și-n pomenirea ei întotdeauna pe fiii ei. Ne aflăm la un moment important, împlinirea a 33 de ani de la aceste evenimente, când ne aducem aminte că trebuie să ducem mai departe idealurile libertății responsabile, responsabilitate dată de credința în Hristos, de credința mărturisită în Biserică și de responsabilitatea pe care trebuie să o avem în societatea civilă. Suntem cu toți fii ai Bisericii, dar și cetățeni ai țării. Să fim mai responsabili și mai curajoși în a ne manifesta credința atât în școli, biserici, cât și în astfel de momente comemorative”, ne-a spus părintele protopop Florin Busuioc.

Cel de-al doilea eveniment în cadrul căruia a fost săvârșită cea de-a doua slujbă de pomenire, la care a participat un sobor de preoți din cadrul ACCU, condus de pr. Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoţilor slujitori în cimitirele de stat din Capitală, a fost organizat de Asociația Victimelor Mineriadelor din România 1990-1991.

Cu acest prilej, au fost depuse coroane de flori la monumentul ridicat în Piața Univer­sității în memoria celor pomeniți.