Vieţile Sfinţilor, în limba chineză

Data: 18 Feb 2011

Consiliul "Ordinul Sfântului Ignatie" al Antiohiei a aprobat continuarea finanţării misiunii Frăţiei Ortodoxe a "Tuturor Sfinţilor" din China, printr-o nouă donaţie de 3.000 de dolari, în scopul sprijinirii

operei de traducere şi publicare în limba chineză a "Proloagelor" de la Ohrida ale Sfântului Nicolae Velimirovici de Zica, cu un adaos suplimentar care cuprinde vieţile sfinţilor preluate în alte sinaxare, se precizează pe site-ul orthodox.cn. Donaţia vine într-un moment critic, când, după succesul volumului inaugural pentru luna ianuarie, eforturile Frăţiei Ortodoxe din China trebuiau încurajate. Ea face posibilă continuarea acestei importante lucrări misionare atât de necesară pentru hrana spirituală a credincioşilor Bisericii Ortodoxe din China. (Ioan Buşagă)