Vieţile sfinţilor pentru copii: Sfânta Casilda din Toledo

Un articol de: Iuliana Niţă - 21 Martie 2009

Sfânta Casilda s-a născut la sfârşitul secolului al IX-lea d.Hr. Era fiica regelui musulman Almamun din Toledo, Spania. Încă de mică a arătat compasiune pentru cei năpăstuiţi şi în special pentru cei întemniţaţi.

Se spune despre ea că, odată, mergea spre o închisoare cu un coş plin de pâini. Un soldat a oprit-o şi a întrebat-o:

- Ce ai acolo în coş?

- Trandafiri, a răspuns Casilda.

Soldatul a dat la o parte prosopul ce acoperea coşul şi a văzut că, într-adevăr, erau trandafiri.

Când încă era tânără, Casilda s-a îmbolnăvit şi a refuzat ajutorul doctorilor musulmani. Ea a călătorit până în partea de nord a Peninsulei Iberice pentru a bea apă sfinţită. A fost vindecată şi botezată creştină în oraşul Burgos, unde este venerată şi astăzi. După ce s-a încreştinat, şi-a dus viaţa mai departe în solitudine şi rugăciune. Se spune despre Sfântă că a trăit o sută de ani. Sufletul ei a trecut la Domnul în anul 1050.

Sfânta Casilda este sărbătorită în calendarul ortodox pe data de 9 aprilie.

Ce înseamnă numele Casilda?

Numele Casilda este de origine musulmană şi s-ar traduce prin „fecioara care poartă sabia“.

(Prelucrare după Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie)