Vila Luminiş, Mărţişorul şi Bojdeuca din Ţicău
Puţine locuri îţi pot procura în timpul vacanţelor amestecul de sentimente pe care le surprinzi apărând atunci când vizitezi o casă memorială, când păşeşti pe urmele unui om care, prin operele sale culturale, te-a ajutat în formarea ta.
Pentru cei mici, care ne însoţesc, vizitarea unei case memoriale poate fi exact deschiderea de care au nevoie pentru a se apropia cu adevărat de sufletul şi creaţiile celor pe care îi studiază la şcoală.
Vila Luminiș
Iată câteva exemple de case memoriale de care ne putem bucura în concedii sau chiar şi la un sfârşit de săptămână.
O călătorie la Sinaia poate fi ocazia şi pentru vizitarea Casei memoriale George Enescu. Îndrăgostit de Sinaia, de Peleş şi devenit un apropiat al Casei Regale, după ce în 1898 cântase la Paris „Poema Română” care se încheia cu Imnul Regal, George Enescu primise din partea Reginei Elisabeta o cameră în Castelul Peleş, unde să poată studia.
Mai târziu, cu primii bani consistenţi, obţinuţi după primul său turneu în Statele Unite ale Americii, a început construcţia casei sale, care poate fi vizitată pe strada Yehudi Menuhin, la numărul 2, după propriile sale planuri, dar ajutat de arhitectul Radu Dudescu. Numele edificiului - Vila Luminiş. În această frumoasă casă, ridicată între anii 1923 şi 1926, George Enescu se retrăgea după turneele făcute prin Europa, acolo există astăzi pianul la care le oferea concerte membrilor familiei şi apropiaţilor. Casa mai are un turn numit Belvedere, o mansardă, camera matrimonială, precum şi ceea ce poate fi numită „chilia” maestrului Enescu, o cămăruţă mobilată în stil tradiţional românesc. Şi mobilierul este de admirat dacă vă hotărâţi să vizitaţi această casă memorială, fiindcă diverse stiluri - românesc, oriental, Biedermayer - de regăsesc într-o compoziţie armonioasă. Un alt motiv pentru vizitarea acestui loc impresionant îl reprezintă existenţa la intrare a bustului de marmură al lui Enescu, realizat de sculptorul Ion Irimescu.
Bojdeuca lui Ion Creangă
Un loc de poveste, atât la propriu, cât şi la figurat, este bojdeuca lui Ion Creangă, de pe străduţele Ţicăului. Nu este greu de ajuns, odată ce eşti în Iaşi şi ai vizitat, să zicem, Mănăstirea Golia - cu zidurile ei intrate în conştiinţa publică drept sinonim al longevităţii, „a trăit cât zidul Goliei”, se spune despre cineva care a atins o vârstă venerabilă -, mergi în jos pe Sărăriei şi odată ajuns pe străduţele fostei mahalale, astăzi un drăguţ cartier foarte romantic, oricine te poate îndruma spre casa povestitorului de geniu al românilor, hoţul cel nemuritor de cireşe.
Bojdeuca este totodată şi prima casă memorială deschisă pe teritoriul României, eveniment ce se întâmpla pe 15 aprilie 1918. În cerdacul casei au stat de vorbă Ion Creangă şi Mihai Eminescu, în perioada de aproximativ jumătate de an în care poetul a locuit la viitorul povestitor. Eminescu este cel care, auzind chiar din gura lui Creangă amintirile sale din copilărie, l-a îndemnat să le scrie şi astfel am aflat cu toţii de isprăvile lui Nică. Căsuţa are doar două odăi separate de un hol, iar primul muzeograf a avut permisiunea să locuiască împreună cu familia sa chiar aici. Ion Creangă s-a mutat în bojdeucă în anul 1872 şi a locuit aici până la moarte, în 1889. Ion Creangă stătea cu Tinca, o femeie simplă care a avut grijă de el, iar povestitorul i-a făcut acte pe casă. După moartea sa, Tinca a moştenit bojdeuca, însă destinul a făcut să se căsătorească şi să nu locuiască acolo, aşa că mica şi plina de poveşti căsuţă a rămas în paragină. Până la urmă a fost cumpărată de Primăria Iaşi. Cele mai multe obiecte personale ale povestitorului au rămas la Tinca, iar mare parte din manuscrise au ajuns pe mâna... unui băcan care le-a folosit la ambalarea produselor. Scriitorul Emil Gârleanu, care îşi făcea cumpărăturile la băcănia respectivă, a descoperit şi a salvat file din manuscrisul „Amintirilor din copilărie”. Vara este o adevărată savoare să cobori scările până la bojdeuca din vale, aerul de poveste s-a păstrat şi te aştepţi să apară în orice moment Creangă în prag şi să înceapă o poveste.
„Mărţişorul” lui Tudor Arghezi
Destinul casei începe în 1926, când Arghezi a cumpărat teren în zona Închisorii Văcăreşti, unde fusese şi deţinut aproape un an (1918-1919), fiind acuzat de trădare şi colaborare cu nemţii. Arghezi scrisese articole împotriva liberalilor, susţinători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război de partea Antantei, poetul dorind ca Basarabia să se unească cu Vechiul Regat (lucru imposibil în cazul unei colaborări cu Rusia Imperială, parte a Antantei - Franţa, Anglia, Rusia).
Dragostea lui Arghezi pentru noua casă în construcţie a fost atât de mare, încât s-a mutat încă de când erau finalizate abia două camere din cele 18 construite până la urmă (plus mansardă, pod, dependinţe), perioadă care a durat 12 ani, dar la final poetul avea aici un adevărat colţ de rai, își făcuse şi tipografie, şi gheţărie pentru depozitarea alimentelor şi vinurilor pe timpul verii. După instaurarea comunismului a urmat o perioadă grea pentru Arghezi, când autorităţile comunismului l-au interzis şi scos din programele şcolare, această situaţie ducând şi la greutăţi materiale, iar casa de la Mărţişor nu era una uşor de întreţinut. Spre sfârşitul vieţii scriitorului au fost nevoiţi să se mute - el cu soţia sa, Paraschiva, şi copiii, Mitzura şi Baruţu, la bloc -, dar în fiecare vară Mărţişorul îi era oază de linişte, revenind aici cu plăcere.
Vizitarea casei te face să crezi că Arghezi ar putea reveni la Mărţişor în orice moment - la etaj se află camera în care îşi primea invitaţii, camera în care lucra, biroul, tocul de scris, ochelarii, un pat de fier şi o icoană mare, medalii, distincţii, Premiul Herder primit în anul 1965, tablouri şi un bust realizat de sculptorul Oscar Han. Un loc minunat în care pot fi petrecute câteva ore cu gândul la unul dintre cei mai mari scriitori ai românilor.