„Vin Floriile cu soare...“

Data: 11 Aprilie 2012

La praznicul Floriilor, copiii care participă la şcoala duminicală la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Govândari - Reşiţa şi pregătiţi de preotul Romulus Şandru au prezentat, în faţa unei biserici arhipline, un colaj de poezie şi cântare religioasă, închinate Patimilor şi Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Programul a fost deschis de preotul îndrumător, care a prezentat pe scurt munca cu copiii şi ce vor să exprime cei mici prin spectacolul pregătit. Spectacolul a fost apreciat prin aplauzele ce le-au primit cei mici. La finalul montajului literar şi muzical, preotul paroh a mulţumit părintelui Şandru şi copiilor şi a oferit tuturor "artiştilor" o carte de poezie religioasă, scrisă de un poet local. (Pr. Petru Berbentia)