Vin ploile

Data: 14 Octombrie 2014

Vremea se va menţine călduroasă până la jumătatea acestei săptămâni, însă weekendul care urmează va fi caracterizat printr-o scădere a temperaturilor cu până la 10 grade Celsius, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată luni şi valabilă pentru perioada 13-26 octombrie 2014.

În Banat şi Crişana, vor fi două intervale cu ploi, 15-18 octombrie (ploi moderate cantitativ) şi 21-22 octombrie. Pentru regiunea Transilvaniei, în perioada 16-18 octombrie vremea se va răci şi ploi slabe şi moderate cantitativ se pot semnala pe spaţii relativ extinse. În Moldova, va ploua local între 15 şi 18 octombrie, iar ploi slabe vor mai fi posibile în 21 octombrie.

În Muntenia, după 16 octombrie, când media maximelor termice va depăşi 25 de grade, va urma o răcire care va readuce această medie aproape de valorile obişnuite pentru ultima decadă a lunii octombrie, respectiv 16-17 grade. Din 19 octombrie, temperaturile vor oscila în jurul mediei de 18 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 16 şi 18 octombrie. (Oana Nistor)