Vinul „Însurăţei”, protejat european
Comisia Europeană a aprobat cererea de înregistrare a vinului românesc „Însurăţei” în Registrul european al produselor cu „denumire de origine protejată” (DOP), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Vinurile produse sub numele „Însurăţei” pot fi albe, roşii sau roze. Strugurii trebuie să fie cultivaţi în judeţul Brăila, din estul României, iar vinul să fie produs tot în această regiune.
România are trei produse înregistrate cu Indicaţii Geografice Protejate (IGP): Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu şi Novac afumat din Ţara Bârsei, iar Telemeaua de Ibăneşti este înregistrată cu Denumire de Origine Protejată (DOP).