Violențe în Franța după moartea unui adolescent
Moartea unui adolescent de 17 ani, ucis marți de Poliție în timpul unui control rutier în apropiere de Paris, a provocat o puternică emoţie în Franţa. După apariția în spațiul public a videoclipului dramei, ministrul de interne, Gerald Darmanin, a vorbit despre „imagini extrem de şocante”, în timp ce preşedintele Emmanuel Macron a denunţat un gest „inexplicabil” şi „impardonabil”. Poliţistul suspectat de împuşcătura mortală a fost plasat în arest, însă acest lucru nu a oprit declanșarea revoltelor, care s-au extins în toată țara și au devenit violente. (C. Z.)