Visarion Puiu, de 46 de ani în lumea veşniciei
Împlinirea a 46 de ani de la urcarea la Cer a mitropolitului martir Visarion Puiu prilejuieşte şi de această dată o serie de acţiuni comemorative la iniţiativa asociaţiei care îi poartă numele. Aceasta organizează în fiecare an astfel de manifestări în lunile februarie şi august. În cadrul acestui calendar de acum obişnuit, astăzi, 10 august, la Roman şi la Mănăstirea Neamţ (Schitul Vovidenia), un grup de membri şi simpatizanţi ai Asociaţiei "Visarion Puiu" vor evoca momente importante din viaţa şi activitatea celui pe care Nicolae Iorga îl numea pe drept cuvânt "călugărul ostaş", unul dintre momentele notabile fiind şi prezentarea unui blog dedicat memoriei marelui prelat şi cărturar. "În afara manifestărilor prilejuite de simpozionul internaţional pe care-l ţinem anual în februarie, luna naşterii mitropolitului Visarion Puiu, membrii şi simpatizanţii asociaţiei noastre şi-au făcut un obicei din a marca şi ziua morţii sale, astfel de acţiuni amintind mereu faptul că spiritul acestui mare slujitor al Ortodoxiei luminează peste veacuri. Pentru noi toţi astfel de manifestări, dincolo de semnificaţia lor strict comemorativă, vin să ne întărească în credinţa că orice lucrare în numele Domnului nu poate fi niciodată întunecată de nici o vicisitudine, pilda mitropolitului Visarion Puiu fiind relevantă în acest sens", a mărturisit pr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman şi preşedinte al Asociaţiei "Visarion Puiu". Seria manifestărilor de astăzi, derulate sub binecuvântarea arhierească a PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, debutează cu o slujbă de pomenire la Catedrala episcopală, locul unde Visarion Puiu a fost tuns în monahism, aici unde, în anul 1905, chiar în ziua de Crăciun, tânărul prelat a slujit întâia oară cu ocazia hirotonirii sale ca ierodiacon.
Pomenit în lumina faptelor sale... În continuare, cei prezenţi la acţiunile comemorative din acest an vor fi martorii prezentării oficiale a blogului dedicat memoriei lui Visarion Puiu, platformă care poate fi accesată la adresa www.visarionpuiu.centerblog.net unde cei interesaţi de viaţa şi activitatea marelui prelat şi cărturar pot afla atât date relevante despre biografia celui comemorat, dar şi date despre activitatea neîncetată de punere în lumină a faptelor sale, susţinută de peste un deceniu de membrii Asociaţiei "Visarion Puiu". Blogul este realizat prin strădania soţilor Vasile şi Nicoleta Danci, jurnalist, respectiv profesor de informatică, şi chiar dacă se află încă în faza de lucru este în măsură să ofere repere importante legate de memoria celui comemorat astăzi. "De câţiva ani, de când ne-am apropiat de asociaţia care-i poartă numele, am socotit că ar fi potrivit ca cei care încă nu cunosc foarte bine personalitatea acestui brav slujitor al Bisericii Ortodoxe să aibă la dispoziţie un spaţiu virtual în care să consulte mărturii scrise legate de viaţa şi activitatea celui care, prin faptele sale, s-a dovedit nu doar un statornic slujitor al Ortodoxiei, ci şi al celor pe care i-a păstorit cu atâta dragoste şi devotament, indiferent de greutăţile şi piedicile pe care istoria i le-a adus în cale. Sper ca cei care vor trece pragul acestui spaţiu virtual să se simtă mai bogaţi sufleteşte şi, de ce nu, să contribuie la dezvoltarea acestei baze de date foarte uşor de accesat datorită internetului", ne-a spus jurnalistul Vasile Danci, cel care mărturiseşte că Visarion Puiu i-a devenit un model în viaţă. Manifestările comemorative datează de peste un deceniu Calendarul zilei de astăzi mai cuprinde şi un scurt pelerinaj la Mănăstirea Neamţ, respectiv la Casa memorială "Visarion Puiu" de la Schitul Vovidenia unde, printre oaspeţii de seamă din acest an, se vor afla şi doi prelaţi sosiţi special de la Mănăstirea Maguzzano - Italia, locul unde Visarion Puiu şi-a petrecut o parte din anii exilului său de după 1944, înainte de a ajunge la Paris. De remarcat este faptul că şirul acestor manifestări comemorative datează de peste un deceniu, memoria sa fiind marcată pentru prima oară la iniţiativa păşcănenilor, târgul feroviar ieşean fiind Betleemul celui comemorat, locul în care la 10 februarie 1879 a văzut lumina zilei Victor Puiu, viitorul mitropolit. După ce a cunoscut mărirea şi decăderea, din pricina vicisitudinilor istoriei pe care a fost silit să le înfrunte, marele prelat şi cărturar ortodox s-a stins departe de ţară, în Franţa, la 10 august 1964, misiunea celor care astăzi îi poartă vie memoria fiind aceea de a pune la loc de cinste faptele pline de lumină ale singurului ierarh al Bisericii Ortodoxe Române caterisit şi condamnat la moarte, în contumacie, într-o perioadă care încă îşi mai aşteaptă clarificarea pe care doar timpul şi zidirile cele întru Hristos sunt în măsură să o limpezească.