Viștea de Sus, legendarul sat de la poalele Munților Făgăraș

Așezat „sub munte”, în Țara Făgărașului, Viștea de Sus este una dintre așezările foarte vechi ale județului Brașov, cu un patrimoniu istoric și religios unic în Transilvania. Pe locurile din apropiere de sat a existat cândva o mănăstire, semn că aceste meleaguri de munte au fost dintotdeauna binecuvântate de Dumnezeu. Frumusețile acestor locuri au atras de timpuriu oamenii.

Pădurile dese, pă­șunile mănoase, izvoarele cu apă cristalină și toate bogățiile lăsate de Dumnezeu în Țara Fă­gărașului au adus aici din vechime familii întregi care să viețuiască într-un loc aparte. Legenda vie încă în rândul sătenilor din Viștea de Sus spune că, odinioară, o văduvă pe nume „Vișta” a poposit pe aceste locuri în căutarea ei de a-și crește cei patru feciori și de a duce turmele lor de oi spre pășuni bogate și ape curate, de munte. Deși nu este dovedită prin nici un document istoric, legenda dăinuie până astăzi. Numele așezării, spune legenda, vine tocmai de la această ciobăniță văduvă care a întemeiat satul.

Istoricul localității, disponibil și pe site-ul web al Primăriei comunei Viștea, ne oferă informații legate de atestarea documentară a așezării. Se pare că prima mențiune a localității datează din vremea domniei lui Mircea cel Bătrân (1391-1417) în Țara Românească. Un act de danie a domnitorului din perioada în care stăpânea și în partea de dincolo de munți atesta existența satului Viștea de Sus. Domnitorul Mircea cel Bătrân oferea o diplomă boierului Costea, prin care îi confirma posesia satelor Viștea de Jos și Viștea de Sus, precum și jumătate din Arpașul de Jos. Din păcate, acest act de danie a domnitorului Mircea cel Bătrân nu se mai păstrează, dar există mențiuni despre existența acestei diplome.

La 11 august 1511, ne spune monografia Parohiei Viștea de Sus, castelanul și căpitanul Cetății Făgărașului, Paul de Thomor, semna un document prin care reconfirma drepturile de stăpânire asupra moșiilor din Viștea. Acest document este cel mai vechi act prin care este atestată existența satului Viștea de Sus, deși se presupune că aici au locuit oameni cu mult mai devreme. De altfel, în secolul al XVI-lea, numele Viștea și locuitorii ținutului, numiți vișteni, apar în mai multe scrieri istorice.

În zilele noastre, satul Viștea de Sus aparține comunei Viștea, județul Brașov, alături de satele Viștea de Jos, Rucăr, Olteț și Viștișoara și se întinde pe o suprafață de 2 064 de hectare. Orașul Victoria este vecin cu satul, iar de aici se poate ajunge relativ ușor în Viștea de Sus.

Aflăm din monografia parohială că Viștea de Sus a fost una dintre cele mai populate aşezări din Ţara Făgăraşului. Cercetarea tuturor documentelor istorice referitoare la populaţia satelor făgărăşene, conscripţiile și recensămintele făcute de statul austriac, de cel austro-ungar, precum şi cele efectuate de Mitropoliile de la Sibiu și Blaj consemnează la Viștea de Sus cel mai mare număr de locuitori. Viștea de Sus a fost depăşită ca număr al populaţiei uneori doar de satul Lisa. Satul a fost locuit numai de români, iar astăzi găsim în localitate aproximativ 150 de familii. De-a lungul vremii, din Viștea de Sus, sau Viștea Superioară cum a mai fost numită în timp, au plecat numeroase familii mai spre câmpie, spre râul Olt și așa a apărut actualul sat Viștea de Jos.

Biserica și fosta mănăstire

Locuită de români, localitatea a avut, după cum spun mărturiile istorice, de timpuriu locaș de rugăciune. Monografia parohială consemnează faptul că a existat o biserică de lemn din sat înainte de a se construi o biserică din zid. De asemenea, pe hotarul satului, la poale de munte, a existat și o mănăstire arsă din ordinul generalului austriac Bucov. Mănăstirea, care a avut soarta multor alte așezăminte monahale din Țara Făgărașului și din Transilvania, a rămas în memoria sătenilor și de aceea, spre aducere-aminte, locul este numit „Progadia din Grădina Mănăstirii”.

Locașul de rugăciune din Viștea de Sus este închinat Bunei Vestiri. Lucrările de zidire au început în anul 1848. Se păstrează mărturii conform cărora toți locuitorii satului au contribuit la ridicarea acestui locaș de închinare, fie cu bani, fie cu produse. Preotul Matei M. Vulcan din acea vreme a împrumutat Parohia Viștea de Sus cu o anumită sumă de bani pentru a sprijini lucrările de construcție. În notițele preotului Ioan Banciu se spune că a ajutat cu 100 de galbeni și hangiul Vasile Polmolea din Câmpulung, viștean plecat „în Țară”, care a donat și un clopot.
Biserica are formă de navă, cu altar rotund, cu trei cupole, două în naos și una în pronaos. Naosul este despărțit de pronaos printr-un zid de cărămidă înalt de 80 de centimetri. Biserica este zidită din piatră, cărămidă și var, acoperită cu țiglă. Turnul bisericii s-a zidit mai târziu până prin anul 1856, acoperit inițial cu șindrilă, ulterior cu tablă.

În perioada 1946-1947 s-a realizat pictura bisericii, în frescă. Pictorii au fost Iosif Was din București și Ioan Căzilă din Sibiu, iar lucrarea s-a realizat în timpul preotului Nichita Bălescu.
Biserica a fost renovată și reparată în timp. În urma ultimelor reparații, locașul de cult a fost resfințit de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, pe 27 august 2006.

Patrimoniul bisericii „Buna Vestire”

Biserica din Viștea de Sus a avut mai multe cărți vechi de cult. Multe dintre acestea se păstrează la Muzeului „Prima Școală Românească” de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului. Amintim aici Noul Testament al Mitropolitului Simion Ștefan, tipărit în 1648 la Alba Iulia, Triodion din 1731, tipărit în timpul Episcopului Inochentie al Râmnicului, Antologhion, tipărit în 1737, tot în timpul Episcopului Inochentie al Râmnicului, în timpul ocupației Olteniei de austrieci, Evhologhion din 1741, tipărit în timpul lui Ioan Mihai Racoviță voievod și Neofit, Mitropolit la București, Ceaslov de la sfârșitul secolului al XVIII-lea tipărit la Brașov. Biserica mai are câteva cărți de cult din timpul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

Conform monografiei parohiale, biserica deține un antimis vechi, de la episcopul sârb Dionisie Novacovici, din 1761, și un potir din 1739, pe care e scris „dăruit de Hagiu Radu Sora”. Este un potir din bronz și a fost folosit până prin anul 1948. Se mai păstrează două uși împărătești din lemn cu pictură pe lemn, folosite și înainte de zidirea bisericii din 1848. Tot din acea vreme se păstrează două icoane pictate pe lemn, a Sfântului Apostol Ioan și a Maicii Domnului, precum și un Tetrapod, pictat pe două laturi, din lemn.

Preotul mărturisitor Nichita Bălescu

Am amintit mai sus că pictura locașului de cult a fost făcută în perioada în care aici păstorea preotul Nichita Bălescu. Părintele Bălescu a fost unul dintre preoții mărturisitori din timpul regimului ateist comunist și nu numai. Fiu al satului, vrednic slujitor al Sfântului Altar, preotul Nichita Bălescu a fost arestat în mai multe rânduri de autoritățile antonesciene și apoi de cele comuniste. A suferit greutățile temniței în aceste perioade în lagărul de la Târgu-Jiu, în lagărul pregătit preoților la Mănăstirea Tismana și în lagărul de la Făgăraș.

În 1952 a fost trimis de comuniști la Canal, timp de cinci luni. A fost mereu în atenția Securității pentru presupusele sale legături cu mișcarea de rezistență anti-comunistă din Țara Făgărașului.
La Viștea de Sus au slujit de-a lungul vremii preoți vrednici, pe lângă părintele Nichita Bălescu. Monografia parohială amintește primul preot de aici căruia i se cunoaște numele: preotul Oprea, atestat la 1640. În anul 1669 e pomenit părintele Radu. După conscripția locuitorilor din districtul Orașului Făgăraș, din perioada 1727-1722, erau opt preoți în comuna Viștea de Sus: părintele Ionaș, Comșa, Ion Grama, Constantin Grama, Streja, Comșa, Constantin și Ion. În anul 1762 este amintit preotul Marcu, care trecea în Valahia la Mănăstirea Brădet și devenea călugăr.
La vizita Episcopului Ghedeon Nichitici, în anul 1787, s-au prezentat doi preoți din Viștea de Sus: Adam Vâlcu și Moise Vîrșogea. După o conscripție din anul 1805 erau următorii preoți în Viștea de Sus: Matei Vulcan (hirotonit în Țara Românească în 1768) până în 1931, Moise Vîrșogea (hirotonit în Transilvania, în 1772), Eftimie Bucelea (hirotonit în Transilvania, în 1789) care a trecut la cele veșnice în anul 1840, la vârsta de 100 ani (a fost paroh până în anul 1836).

Preotul Năftănăilă Șandru (hirotonit în Transilvania în 1794) a slujit în perioada 1803-1830 și a trecut la Domnul la vârsta de 59 ani. Din anul 1812 sunt amintiți trei preoți în Viștea de Sus: părintele Eftimie Bucelea, Moise Vîrșogea (trecut la veșnicei în anul 1817, la 65 de ani) și Năftănăilă Șandru. În anul 1830 era preot Daniel Șandru. În anul 1835 sunt amintiți iarăși trei preoți în Viștea de Sus: Eftimie Bucelea, Daniel Șandru și Ioan Fuciu. În anul 1840, era preot Matei Vulcan, posibil fiul preotului Matei Vulcan, până în anul 1857, când trecea la Domnul. În 1849 era diacon Nicolae Clonțea, iar din anul 1851, după protocolul botezaților din 1850, era preot Nicolae Clonțea, care a slujit până în anul 1907. În anii de zidire a bisericii (1848-1849) au fost trei preoți: Ioan Fuciu, Matei M. Vulcan și Nicolae Clonțea. După moartea preotului Matei M. Vulcan în 1857, a urmat preotul Damaschin Bălescu, care a slujit până în 1861, când trecea preot în comuna Lisa. În anul 1861 era preot Matei M. Vulcan, până în 1872, când a trecut la cele veșnice la doar 32 de ani. Din anul 1872 rămânea preot Nicolae Clonțea, până în anul 1886, când ajungea preot fiul său, Precopie Clonțea, trecut în veșnicie la 36 ani, în 1896. Din 1904 până în iulie 1940 a slujit ca preot Ioan Banciu, remarcându-se ca un preot plin de har în mijlocul credincioșilor. Din anul 1940 până în 1991 preotul satului a fost Nichita Bălescu, care după pensionare a slujit alături de preotul Nicolae Albăceanu.

Actualmente, parohia este păstorită de părintele Marian Antinie. În ultimii ani, cu sprijinul credincioșilor, au fost făcute mai multe lucrări de înfru­musețare a locașului de cult și s-a ridicat o nouă casă parohială. Aceste lucrări au fost binecuvântate recent de IPS Mitropolit Laurențiu.  

Biserica are patru cimitire: unul lângă biserică, cimitirul din marginea satului, cimitirul din satul Viștișoara, unde în prima duminică din Postul Adormirii Maicii Domnului se săvârșește sfințirea apei, Sfântul Maslu și rugăciuni pentru cei răposați și cimitirul numit „Progadia din Grădina Mănăstirii”. În acest cimitir, în prima duminică din luna septembrie, se săvârșește sfințirea apei, Sfântul Maslu și rugăciuni pentru cei răposați.

Cultură și spiritualitate

În Viștea de Sus se desfășoară de câțiva ani Festivalul de Cântări Religioase „Buna Vestire”. Festivalul este organizat din 2006, în preajma sărbătorii hramului locașului de cult și adună coruri bisericești din Țara Făgărașului, dar și din alte părți ale Transilvaniei. Festivalul se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurențiu, care a participat la ediția din 2016, când s-au adunat coruri din Țara Făgărașului, din Mărginimea Sibiului, din Covasna și Mureș.

Inițiativa de a organiza acest festival aparține unui fiu al satului, Gheorghe Tabără, reîntors în comunitate.

Acest festival este posibil datorită implicării Primăriei Viștea și Parohiei Viștea de Sus. El continuă tradiția veche din sat de a avea mereu activități culturale și duhovnicești. Biserica din sat are din perioada 1940-1944 un cor bisericesc de tradiție, în­ființat la acea vreme cu sprijinul unui cântăreț refugiat din Basarabia, Zaharie Turcan. Din acea perioadă, corul participă duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare la Sfânta Liturghie și înfrumusețează slujba religioasă cu răspunsurile liturgice armonizate pe voci. Corul a fost condus în timp de preoteasa Eugenia Bălescu, de Livia Stoica, de Elena Meternă și prof. Liviu Boantă.

Educația a fost mereu la înălțime în satul de la poalele Munților Făgăraș. În Viștea de Sus a existat o școală înainte de 1765, implicată în lupta unirii cu Biserica Catolică. Cursurile se țineau pe rând, în casele oamenilor. În 1857 sătenii, prin contribuție personală, au ridicat școala de lemn, iar în 1894 s-a construit prima școala de cărămidă. Din 1938 datează actualul edificiu școlar.