Vizită arhierească în Baciu I, Cluj
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a fost prezent, în 5 martie, în comunitatea de credincioşi a Bisericii „Sfânta Treime“ din Parohia Baciu I, Protopopiatul Cluj I, unde a săvârşit Liturghia Darurilor înainte sfinţite, în cadrul căreia a fost hirotonit întru diacon Ştefan Pralea, candidat la preoţie pe seama Parohiei Şieuţ, Protopopiatul Bistriţa. Ierarhul a fost întâmpinat de credincioşi prezenţi în număr mare la această sărbătoare a comunităţii şi de către cei trei preoţi ai localităţii Baciu: parohul Dumitru Boca şi părintele slujitor Florin-Cătălin Ghiţ de la Parohia „Sfânta Treime“ şi parohul Ionuţ Pripon de la Parohia „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir“. La sfârşitul slujbei, IPS Mitropolit Andrei a evienţiat, în cuvântul de învăţătură, importanţa postului duhovnicesc în viaţa creştinului. În finalul vizitei liturgice şi pastorale a ierarhului, acesta a dat îndrumări concrete referitoare la proiecte edilitare şi de restaurare şi reînnoire a patrimoniului parohiei.