Vizită arhierească în parohia buzoiană Tronari
Credincioşii parohiei Tunari, din comuna Vipereşti, judeţul Buzău, au fost vizitaţi duminică de Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Foarte mulţi credincioşi, din parohie, dar şi din satele vecine, au venit în Biserica parohială "Sfinţii Voievozi", unde chiriarhul locului a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori. Unii dintre parohieni au venit îmbrăcaţi în portul popular specific zonei de deal buzoiene. IPS Epifanie a apreciat, în cuvântul de învăţătură, ataşamentul credincioşilor faţă de biserică. "Mă bucur că am găsit o biserică primitoare, caldă şi mai ales am găsit aici un preot pe care l-am trimis cu doi ani în urmă, foarte vrednic, gospodar pastoral şi mai ales misionar. Am în continuare încredinţarea că el se va strădui să apere dreapta credinţă", a spus Înalt Preasfinţia Sa. (M.N.)