Vizită arhierească în Parohia Timişoara Nord
În Duminica a 2-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Timişoara Nord. Cu acestă ocazie, ierarhul a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ din campusul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului. În cadrul slujbei, Preasfinţia Sa a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte pr. Romeo Ionuţ Dumitraşcu, parohul bisericii, şi pr. Alexandru Ranca de la Parohia Timişoara Fratelia. La slujbă au participat foarte mulţi credincioşi ai parohiei, profesori şi studenţi de la universitatea timişoreană. După slujbă, Preasfinţitul Paisie Lugojeanul a transmis clericilor şi credincioşilor prezenţi binecuvântarea şi dragostea părintească a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Lira“ din Timişoara.
Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ a Parohiei Timişoara Nord a fost construită în anii 2007-2012 pe un teren pus la dispoziţie de conducerea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, la 2 mai 2007. Slujba de sfinţire a sfântului locaş a fost săvârşită la 21 mai 2012. Sfântul locaş deserveşte nevoile spirituale ale credincioşilor din această zonă a oraşului, precum şi ale studenţilor şi profesorilor de la universitatea din Calea Aradului. (Valentin Birău)