Vizită arhierească în Parohia Turculeşti din Argeș
Parohia Turculeşti din comuna argeșeană Călineşti, Protopopiatul Topoloveni, a fost vizitată duminică de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic. Credincioșii din această localitate au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu această ocazie, ierarhul a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, în care a dorit să scoată în evidență rolul important al credincioșilor pentru dinamizarea lucrării pastorale desfășurate de slujitorii sfintelor altare.
Biserica din Turculeşti poartă hramul Sfântului Ierarh Nicolae, fiind construită în anul 1872 pe locul unei mănăstiri din secolul al XVIII‑lea care a fost dărâmată. Ctitorul bisericii din zid a fost părintele Ioan Alexandrescu, sprijinit de toţi enoriaşii parohiei.
Prima restaurare importantă s‑a realizat în anul 1934, o contribuţie deosebită având părintele Virgil Duţoiu.
Din anul 2007, actualul preot paroh Cozmin Bologea, ajutat de enoriaşii parohiei, a desfășurat o bogată activitate pastorală și administrativă.
În semn de recunoștință pentru binecuvântarea primită, credincioșii Parohiei Turculești i‑au dăruit ierarhului argeșean o icoană sculptată în lemn cu chipul Maicii Domnului, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.