Vizită arhierească în Parohia Zlagna din Caraș‑Severin

Un articol de: Arhid. Pavel Canea,   Darius Herea - 07 Feb 2022

Duminica a 17-a după Rusalii a reprezentat pentru credincioșii Parohiei Zlagna din județul Caraș-Severin un moment de mare bucurie duhovnicească, deoarece l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” în prezența autori­tăților locale și a unui însemnat număr de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caran­sebeșului.

„Am poposit în Parohia Zlagna, comuna Turnu Ruieni, la poalele Muntelui Mic, într-o comunitate cu aproximativ 200 de credincioși, ca în biserica cu hramul «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil» să săvârșim Sfânta Liturghie și să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru cei 37 de ani de activitate preoțească a părintelui Pavel Oprea în această comunitate și, de asemenea, să Îi mulțumim pentru cei 65 de ani de viață ai părintelui paroh. Ne-am bucurat de prezența unui număr mare de credincioși, dintre care mulți s-au împărtășit cu Sfintele Taine”, a spus Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din comunitate a fost ridicată în anul 1907.