Vizită arhierească la Negreşti-Oaş

Un articol de: Andrei Fărcaş - 14 Martie 2023

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit duminică Sfânta Liturghie în Catedrala „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Negreşti-Oaş. Ierarhul a arătat în cuvântul de învăţătură că „slăbănogul a fost vindecat pentru credinţa prietenilor lui, prin credinţa lui, şi Sfântul Grigorie Palama spune că a fost şi ea puternică, la fel ca şi credinţa celor patru bărbaţi. De asemenea, omul păcătos se poate lumina prin credinţă adevărată şi mărturisirea ei, prin viaţă curată, adică prin liniştire, prin multa rugăciune şi post pe măsură şi iubirea de semeni, pe care au arătat-o cei patru bărbaţi, solidarizându-se cu suferinţa celui aflat în neputinţă”.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de Florian Vois. Pr. paroh Marcel Malanca, protopopul de Oaș, i-a mulţumit ierarhului pentru binecuvântarea credincioşilor în perioada Postului Mare.