Vizită arhierească la o biserică din localitatea Amara

Data: 24 Feb 2025

Preasfințitul Părinte Vin­cențiu, Episcopul Sloboziei și Că­lărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 23 februarie, la Biserica „Schimbarea la Față”-Amara II din Protopopiatul Slobozia, județul Ialomița. Sub protia ierarhului, la Sfânta Liturghie au slujit părinții consilieri eparhiali Florin Ionescu, Cristi Gavrilă și Marius Gabriel Purcărea, părintele Lau­rențiu Cioranu, protopop de Slobozia, precum și alți preoți și diaconi din parohiile învecinate.

Un cor psaltic, format din stu­denți teologi și elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de studentul Cristian Andrei Brateș, a dat răspunsurile liturgice. Prea­sfinția Sa a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie.

În cuvântul de învăţătură, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a vorbit despre acest popas duhovnicesc din perioada Triodului, premergător Postului Mare, şi despre a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos întru slava Tatălui, cu sfinții îngeri, când toate neamurile vor fi chemate la Judecată, iar fiecare dintre noi va fi judecat după felul cum a împlinit cuvintele Evangheliei, se arată pe site-ul eparhiei, sfesc.ro.

La final, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe toți credincioșii: prunci, copii, tineri, adulți și vârstnici, prezenți la Sfânta Liturghie.