Vizită arhierească la Parohia „Înălţarea Domnului“ din Râmnicu Vâlcea

Data: 28 Octombrie 2013

În Duminica a XXIV-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a luat parte la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi la Biserica „Înălţarea Domnului“ din Râmnicu Vâlcea. La sfârşitul Sfintei Liturghii, pr. paroh Ioan Dincă a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evocat personalitatea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi şi a recomandat credincioşilor prezenţi să îi urmeze exemplul vieţii sale sfinte. Totodată părintele paroh a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim pentru prezenţa la Sfânta Liturghie în mijlocul credincioşilor din cartierul Ostroveni cu prilejul acestei sărbători. La final, IPS Gherasim i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi la slujbă şi a rostit un cuvânt de învăţătură. (Arhid. Ioan Liviu Găman)