Vizită arhierească la Schitul Cozia Veche
Săptămâna trecută, cu ocazia sărbătorii închinate Sfintei Preacuvioase Parascheva, Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a participat la slujba Sfintei Liturghii, la biserica Schitului Cozia Veche, cu prilejul prăznuirii celui de-al doilea hram. Din sobor au făcut parte părintele arhimandrit Laurenţiu Popa, stareţul Mănăstirii Stănişoara, sub a cărui grijă se află schitul, părintele protosinghel Ioanichie Trifa, stareţul Mănăstirii Turnu, precum şi un numeros sobor de preoţi şi diaconi. După citirea Evangheliei, IPS Gherasim a rostit un cuvânt de învăţătură. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte l-a felicitat pe părintele arhim. Laurenţiu Popa pentru lucrarea duhovnicească săvârşită în acest schit de pe Valea Oltului, unde se fac rugăciuni speciale pentru cei ce călătoresc pe acest drum aglomerat. Cozia Veche sau "Schitul de piatră" este situat la un kilometru spre nord de Mănăstirea Cozia şi are hramurile "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" şi "Cuvioasa Parascheva". Se crede că ar fi ctitoria lui Radu, tatăl lui Mircea, de la sfârşitul secolului al XIII-lea - începutul secolului al XIV-lea. Documentar este atestat la 8 noiembrie 1601 şi 8 noiembrie 1602, când Teofana monahia, în actele de donaţie către Mănăstirea Cozia, menţionează doi nevoitori ai acestui schit. Ultima menţiune documentară despre viaţa schitului poartă data de 8 septembrie 1837. Începând cu anul 1995, biserica aflată în ruină a fost rezidită cu sprijinul financiar al inginerului Ion Mihăilă.