Vizită arhierească și binecuvântare la o biserică timișeană
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, însoțit de preotul Timotei Anișorac, consilier eparhial, a efectuat duminică, 30 octombrie, o vizită pastorală în Parohia Chișoda, Protopopiatul Timișoara I, județul Timiș.
Ierarhul a asistat la Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură referitor la Evanghelia duminicală despre Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr.
Întrucât în ultima perioadă, la biserica Parohiei Chișoda au fost efectuate lucrări importante de consolidare și reabilitare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a binecuvântat lăcașul de cult, spre bucuria sutelor de credincioși prezenți, se arată pe site-ul mitropolia-banatului.ro.
Dintre lucrările efectuate amintim înlocuirea în totalitate a vechiului mobilier din interiorul bisericii, realizarea unei noi turle și montarea învelitoarei de cupru. De asemenea, prin străduința preotului paroh și a preotului coslujitor, pereții bisericii au fost înnoiți în exterior cu tencuială de asanare.
După săvârșirea Sfintei Liturghii și binecuvântarea lucrărilor la biserică, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, împreună cu soborul de preoți și cu toți credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie, a mers în procesiune la marginea satului și a sfințit troița de hotar. Ridicarea acestei cruci, înaltă de 11 metri, a fost posibilă prin implicarea câtorva familii de credincioși ai satului, confecționarea ei fiind făcută de unul dintre fiii satului. De asemenea, în realizarea tuturor lucrărilor de reabilitare a bisericii s-au implicat credincioșii parohiei, sprijiniți de autoritățile centrale și locale.
În semn de cinstire pentru efectuarea acestor lucrări importante, preotul paroh Traian Debucean și Consiliul parohial au fost felicitați de către ierarhul locului, iar preotul conslujitor Dragoș Debucean a fost hirotesit întru iconom.