Vizită arhierească și instalare de preot la Parohia Pristol din Mehedinți

Un articol de: Pr. Alin Marian Gigină - 09 Feb 2022

Credincioșii din localitatea Pristol, Protopopiatul Vânju Mare, județul Mehedinți, l-au primit în mijlocul lor duminică, 6 februarie 2022, pe Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de psaltul Gabriel Lupu, membru al Grupului psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin.

După citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul mehedințean a tâlcuit pericopa evanghelică a Duminicii a 17-a după Rusalii. Preasfinția Sa a amintit credincioșilor prezenţi importanța rugăciunii stăruitoare după modelul femeii cananeence, dar și importanța participării lor la sfintele slujbe alături de cler.

În timpul slujbei ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Andi-Florian Preda, pe seama acestei parohii.

La final, în semn de recunoștință pentru osteneala depusă timp de mai bine de 45 de ani în slujirea enoriașilor din satul Pristol, părintele Ion Iacob a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor.