Vizită catehetică în parohia Godeni
Reprezentanţii Biroului de catehizare parohială al Mitropoliei Olteniei au organizat o vizită de lucru în parohia Godeni din Protopopiatul Craiova Nord. Întâlnirea a avut loc în incinta Grupului Şcolar „Alexandru Macedonski“ din comuna Melineşti.
La acest eveniment au participat peste 50 de liceeni însoţiţi de cadrele didactice printre care doamna Alina Barbu, profesoară de religie. Timp de o oră, responsabilul de catehizare al Mitropoliei Olteniei le-a vorbit celor prezenţi despre „Sfintele Taine - mijloace de vieţuire în Biserică“. La întâlnire au mai participat părintele protoiereu Teodor Ciontu şi părintele Emilian Cimpoeru, parohul comunităţii din satul Godeni. Au fost prezentate de asemenea proiectele patriarhale „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege şcoala“. „Prezenţa noastră în mijlocul tinerilor din parohia Godeni se doreşte a fi o întărire a activităţii pastoral-misionare care deja există aici şi, în acelaşi timp, o consolidare a colaborării dintre preot şi profesorul de religie. Ne-am oprit asupra acestui subiect, «Sfintele Taine - mijloace de vieţuire în Biserică» pentru a-i face pe tineri să conştientizeze că adevărata lor viaţă este comuniunea cu Dumnezeu, iar relaţia cu El este realizabilă şi reală doar prin împărtăşirea cu Sfintele Taine. Ne-am bucurat de o foarte bună frecvenţă la această oră de catehizare şi nădăjduim ca data viitoare să ne întâlnim la biserica din comună, în aceeaşi formulă“, a declarat părintele protoiereu Teodor Ciontu. În finalul întâlnirii, tinerii prezenţi au primit câte o iconiţă. Vizita din parohia Godeni se încadrează în calendarul de lucru al Biroului de catehizare parohială din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei care se va desfăşura pe parcursul anului 2010.