Vizita delegației române în Irak
Începând cu data de 16 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a început o vizită în Irak, în contextul unui dialog interreligios, Preasfinția Sa fiind unul dintre membrii de seamă ai delegației române în Irak. Astfel, alături de Preasfințitul Părinte Petroniu, din delegația română mai fac parte pr. Valentin Ilie, asistent universitar al Facultății de Teologie din București și membru al Centrului de Studii și Dialog Interreligios și Intercultural al Universității din București, Apti Metin din partea Muftiatului Cultului Musulman din România și Dirar Kutaini din partea Centrului Cultural European Româno‑Panarab, care a asigurat și traducerea.
În acest sens, în data de 17 octombrie 2023, delegația română s‑a întâlnit cu Înaltpreasfințitul Părinte Mor Severius Hawa de Bagdad și Basra, întrevedere în cadrul căreia Preasfinția Sa i‑a oferit Înaltpreasfinției Sale o icoană cu Buna Vestire și în care au avut loc discuții libere, și cu Ayatollahul Mohamed Al Jabry. Tot în această zi, delegația română, însoțită de Excelența Sa Radu Octavian Dobre, ambasador extraordinar și plenipotențiar în Republica Irak, a vizitat și Universitatea Ashur din Bagdad, unde s‑a întâlnit cu Kadhim Al‑Majidi, președintele universității și cu membrii din conducerea acesteia. În cadrul acestei întâlniri, Kadhim Al‑Majidi, președintele Universității Ashur din Bagdad, i‑a oferit Preasfințitului Părinte Petroniu o plachetă. În continuare, Preasfinția Sa i‑a dăruit domnului președinte o icoană cu Buna Vestire.