Vizită frăţească în SUA şi Canada
Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a efectuat, în perioada 18-25 noiembrie, o vizită la mai multe aşezăminte ortodoxe din Statele Unite ale Americii şi Canada. Momentul central al vizitei a fost oficierea Sfintei Liturghii la împlinirea a 40 de ani de la întemeierea Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Montreal - Canada, unde a transmis mesajul şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Vizita Înaltpreasfinţitului Teofan pe pământ american a debutat cu închinarea la sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Maximovici de la Catedrala ortodoxă rusă „Holy Virgin, Joy of All Who Sorrow“ („Sfânta Fecioară, Bucuria celor necăjiţi“) din San Francisco, după care a urmat pelerinajul la două mănăstiri ortodoxe din Arizona şi Texas ctitorite de ieromonahul Efrem, ucenicul bătrânului Iosif (Gheron Iosif) de la Sfântul Munte Athos. A urmat vizita la Institutul Teologic Ortodox „Sfântul Vladimir“ din New York şi la Mănăstirea „Sfântul Tihon“, situată în apropierea New Yorkului.
Între 23 şi 25 noiembrie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, însoţit de arhimandritul Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi şi exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, s-a aflat în mijlocul comunităţii româneşti din Montreal - Canada. Duminică, 24 noiembrie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a slujit, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfânta Liturghie ca mulţumire adusă lui Dumnezeu la împlinirea a 40 de ani de la întemeierea Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Ioan Botezătorul“. Din soborul slujitor au mai făcut parte Înaltpreasfinţitul Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi, şi Preasfinţitul Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, înconjuraţi de un sobor de nouă preoţi din diferite parohii ortodoxe româneşti din Canada.
La slujba arhierească a fost prezentă Maria Ligor, ambasadorul României la Ottawa, Lucica Iaţic, consul general al României la Montreal, precum şi sute de credincioşi. La final, a fost citit mesajul Patriarhului României cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Ioan Botezătorul“ din oraşul Montreal, Canada.
Pentru a marca momentul aniversar, IPS Mitropolit Teofan a dăruit parohiei din Montreal, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o icoană a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, având în ea şi o părticică din moaştele sfântului. De asemenea, tot din partea Preafericirii Sale, au fost oferite Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“ o cruce de binecuvântare, patru cărţi liturgice şi Diploma omagială „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, însoţite de o medalie omagială. Părintelui paroh George Chişcă i-a fost oferit Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ pentru clerici.
În după-amiaza zilei de 24 noiembrie a fost vizitată şi Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Gheorghe“, înfiinţată mai recent, care a reuşit să achiziţioneze complexul de clădiri al unei foste parohii catolice şi să amenajeze un spaţiu liturgic potrivit pentru comunitatea românească.