Vizită frăţească la Oradea
Episcopul românilor din Ungaria şi un grup de pelerini români ortodocşi din ţara vecină au vizitat Centrul Eparhial din Oradea, unde au fost primiţi de Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei. Discuţiile au evidenţiat legăturile între românii din Bihor şi cei din Ungaria, la final ierarhii oferindu-şi cărţi, reviste religioase şi albume cu fotografii.
Un grup de credincioşi ortodocşi din Ungaria, condus de Preasfinţitul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, a vizitat joi, 29 iulie, Centrul Eparhial din Oradea. Preasfinţitul Părinte Siluan a fost însoţit de doamna preoteasă nonagenară Emilia Ciumpilă, de la Biserica românească "Naşterea Maicii Domnului" din Bichiş, singura ctitorie a negustorilor macedoromâni de pe teritoriul actual al Ungariei şi care face astăzi parte din episcopia românească amintită. Biserica a fost declarată paraclis episcopal de Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, în vremea în care Preasfinţia Sa a fost arhipăstorul românilor ortodocşi din Ungaria. Din delegaţie a făcut parte şi Eva Iova, redactorul-şef al săptămânalului "Foaia Românească" al românilor din Ungaria, directorul editurii "Noi" a Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria şi preşedintele autoguvernării româneşti din oraşul Bichiş, Ungaria. Românii din Bihor şi Ungaria Sosiţi la Centrul eparhial din Oradea, Preasfinţitul Episcop Siluan şi grupul de pelerini au fost primiţi de Preasfinţitul Sofronie al Oradiei, care le-a adresat un cuvânt de bun venit şi a prezentat oaspeţilor istoricul Episcopiei Oradiei, evocând legăturile istorice dintre românii din Bihor şi cei din Ungaria. Cu acest prilej, au fost vizitate reşedinţa, paraclisul cu hramul "Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava Brancovici, Mitropoliţii Transilvaniei" şi birourile Centrului eparhial. La rândul ei, Emilia Ciumpilă a mărturisit că se află la Oradea şi la Centrul eparhial pentru a doua oară, după mai bine de 70 de ani, când, împreună cu tatăl ei, au fost primiţi de vrednicul de pomenire episcop Nicolae Popovici. Vizita s-a efectuat înainte de plecarea în Ungaria şi căsătoria cu cel ce avea să fie părintele Dumitru Ciumpilă, preot exemplar, devotat misionar în Bihorul unguresc, pentru românii din Peterd, vreme de douăzeci de ani şi apoi pentru cei din Bichiş, pe care a reuşit, cu ajutorul însufleţit al prezbiterei sale, să-i trezească din nou la valorile strămoşeşti, bisericeşti şi naţionale. Daruri şi binecuvântări Preasfinţitul Siluan şi credincioşii români din Ungaria şi-au exprimat mulţumirea pentru primirea aleasă, fiind încântaţi de toate cele văzute şi manifestându-şi dorinţa de a mai face astfel de vizite şi pelerinaje în Episcopia Oradiei, pentru continuarea şi întărirea bunelor relaţii frăţeşti dintre românii aflaţi de o parte şi de cealaltă a graniţei, dar aparţinând aceleiaşi Biserici, ca fii şi fiice ale aceluiaşi neam. La finalul vizitei, Preasfinţitul Episcop Sofronie a oferit oaspeţilor, ca semn de binecuvântare, cărţi şi reviste religioase şi culturale editate de Episcopia Oradiei. Distinşii oaspeţi au dăruit celui care le-a fost întâistătător vreme de opt ani, fotografii din timpul arhipăstoririi în Eparhia Giulei, precum şi cărţi şi albume editate de confraţii noştri de peste hotare.