Vizită în Mitylene la bordul navei Poliției de Frontieră
Joi, 27 august 2020, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a făcut, la invitația comandantului Eugen Ianovici, o vizită în Mitylene, Grecia, la bordul navei Poliției de Frontieră MAI 1102 aflată în misiune de patrulare în apele Mării Egee.
Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit o scurtă rugăciune de binecuvântare, dăruind căpitanului o icoană cu Înălțarea Sfintei Cruci, iar membrilor echipajului iconițe, cruciulițe și cărți de rugăciuni.
A fost vizitată și nava ce se afla în Mitylene în misiune de la începutul lunii august în cadrul operațiunii Poseidon 2020/EPN Frontex.