Vizită oficială în Mitropolia Basarabiei

Data: 15 Ianuarie 2011

Înalt Preasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a primit miercuri, 12 ianuarie, în audienţă pe Michael Mates, prim-secretar şi consilier pe probleme politice şi religioase al Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova, informează Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei. Înaltul oaspete s-a arătat interesat de activitatea Mitropoliei Basarabiei, relaţiile interconfesionale din Republica Moldova şi relaţia cu autorităţile publice centrale. Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a oferit o scurtă informaţie despre relaţiile dintre Mitropolia Basarabiei şi Guvernul R. Moldova şi problemele cu care se confruntă structura românească din acest spaţiu. (I.B.)