Vizită pastoral-misionară în Namibia, Africa de Sud

Data: 15 Iulie 2013

Parohul Comunităţii Ortodoxe Româneşti din Africa de Sud (Johannesburg), părintele Răzvan Tatu, a efectuat în perioada 11-13 iulie, o vizită pastoral-misionară în Namibia, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Sergios, Mitropolit al Cape Town-ului, şi a Înaltpreasfinţitului Damaskinos, Mitropolit al Johannesburgului şi Pretoriei. În oraşul Walvis Bay, pr. Răzvan Tatu a săvârşit Sfânta Liturghie, a botezat-o pe Carla-Isabella, fiica Andreei şi a lui Rudi, o familie româno-namibiană, şi a binecuvântat mai multe locuinţe din Swakopmund. La Sfânta Liturghie au participat credincioşi români, ruşi şi greci şi unele oficialităţi precum Excelenţa Sa John Savvas, Consul Onorific al Ciprului şi al Republicii Elene în Namibia şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ din Walvis Bay, şi Roulla Savvas. Pr. Răzvan a avut câteva întrevederi cu Excelenţa Sa John Savvas, în timpul cărora s-au discutat probleme legate de viaţa creştinilor ortodocşi din Namibia şi aspecte ale misiunii ortodoxe în această ţară. „Vizita pastoral-misionară a reprezentat o bucurie pentru credincioşii din această ţară, în care comunitatea grecească doreşte să ridice un lăcaş de cult ortodox pentru credincioşii de diferite naţionalităţi“, ne-a declarat pr. Răzvan Tatu. (Şt. S.)