Vizită pastorală în Parohia Giroc din Banat
Credincioșii Parohiei Giroc, Protopopiatul Timișoara I, județul Timiș, au trăit duminică, 15 februarie, momente de bucurie duhovnicească, prilejuită de prezența în mijlocul lor a Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a participat la Sfânta Liturghie săvârșită de părintele Timotei Anișorac, vicar eparhial, împreună cu părintele paroh Marius Șonea și părintele Adrian Covan, preot coslujitor și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timișoara.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Ioan a vorbit despre Înfricoșătoarea Judecată, îndemnându-i pe credincioși la trezvie, fapte bune și la o viață de familie ferită de ură și dezbinare. Ierarhul a remarcat că cei prezenți sunt puși „la loc de cinste” înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că participarea la slujbă înseamnă a fi „oaspeți ai lui Dumnezeu”, așezați „alături de îngeri” în timpul rugăciunii liturgice.
La final, au fost prezentate cele mai recente volume semnate de IPS Părinte Mitropolit Ioan: „Trandafirul dintre spini” și „Taina din Peștera Betleemului”.
Construirea noii biserici din Parohia Giroc a început în urmă cu zece ani. În etapa actuală se lucrează la finisajele exterioare ale edificiului, iar din acest an, cu binecuvântarea Mitropolitului Banatului, va începe și împodobirea ei cu pictură.