Vizită pastorală în Parohia Şard, Alba

Data: 08 Iulie 2019

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat vineri, 5 iulie, o vizită pastorală în Parohia Șard, Protopopiatul Alba Iulia. Însoțit de către pr. Petrișor Muntean, inspector eparhial, ierarhul a vizitat biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, cimitirul parohial din vecinătatea locașului de cult și capela mortuară din localitate.

Comunitatea credincioșilor de aici este păstorită de către părintele Tiberiu Apolzan.

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Șard a fost ridicată în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în timpul păstoririi preoților Moise Popa, Simion Pop și Bazil Păcurar, lucrările de edificare fiind finalizate în 1849. 

Între anii 1864-1871, au fost efectuate ample lucrări de extindere a locașului de cult, fiind adăugat turnul clopotniță și mărită suprafața altarului. În perioada, 1982-1985, biserica a fost pictată, lucrarea fiind executată în tehnica „fresco” de către pictorul Vasile Nițulescu. Lucrările au fost binecuvântate la data de 26 iulie 1987 de către Episcopul Emilian Birdaș al Alba Iuliei, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.