Vizită pastorală la Centrul creștin social-medical de zi „Sfântul Nectarie” - Sighișoara

Data: 25 Feb 2019

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat vineri, 22 februarie, o vizită pastorală în municipiul Sighișoara. Ierarhul, însoțit de protopopul Ovidiu Dan, s-a aflat în mijlocul vârstnicilor din cadrul Centrului creștin social-medical de zi „Sfântul Nectarie” din localitate, cărora le-a adresat sfaturi duhovnicești.

Aflat la Centrului creș­tin social-medical de zi „Sfântul Nectarie”, Înalt­prea­sfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, i-a îndemnat pe angajații centrului din Sighi­șoara să dea „dovadă de iubire jertfelnică în misiunea pe care o au de îndeplinit”, evidențiind faptul că „fiecare dintre noi suntem chemați să fim semne ale dragostei lui Hristos față de aproapele”.

Centrul creștin social-medical de zi pentru vârstnici „Sfântul Ierarh Nectarie” din Sighişoara a fost înființat în urmă cu trei ani, fiind binecuvântat de către Părintele Arhiepiscop Irineu la data de 5 mai 2016.

Așezământul funcţionează pe baza unui parteneriat între Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” Sighişoara, Protopopiatul Ortodox Român Sighişoara, Asociaţia Pro-Sighişoara, Primăria Municipiului Sighişoara şi Consiliul Judeţean Mureş, și oferă asis­tență medicală, recuperare, hrană și igienizare persoanelor aflate în imposibilitatea de a-și acoperi nevoile minime. Centrul de zi „Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Sighișoara funcțio­nează sub supravegherea protopopului Sighișoarei, Ovidiu Dan, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Centrul s-a constituit cu ajutorul unei finanţări nerambursabile obţinute prin Proiectul Phare 2004, Coeziune Economică şi Socială, Schema de investiţii şi servicii sociale, conform Protopopiatului Sighişoara. Centrul facilitează incluziunea socială oferind la sediu sau la domiciliul celor asistaţi servicii sociale şi de asistenţă pentru aproximativ 106 persoane.

„Impactul acţiunilor întreprinse este deosebit de puternic: proiectul a devenit un liant între cetăţenii oraşului, contribuind astfel la educarea comunităţii în spiritul evitării excluderii sociale a persoanelor aflate în dificultate. Atât locuitorii Sighişoarei cât şi cei din parohiile arondate contribuie cu ajutoare în alimente, haine şi bani, având certitudinea că toate donaţiile lor ajung acolo unde trebuie – la cei aflaţi în nevoie. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor buni care-şi fac un titlu de onoare din a sprijini această lucrare se încearcă acum strângerea de fonduri care să permită începerea lucrărilor de amenajare a spaţiului generos aflat în mansarda clădirii, spaţiu care se doreşte a fi amenajat într-un centru rezidenţial pentru aproximativ 20 de persoane”, conform Protopopiatului Si­ghișoara.