Vizită pastorală la parohii din județul Dâmbovița
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a efectuat de curând o vizită pastorală în Protoieria Pucioasa, în cadrul căreia a analizat activitatea unor preoți în timpul epidemiei. De asemenea, ierarhul a evaluat stadiul lucrărilor de construcție, organizare și reabilitare a bisericilor parohiilor Priboiu și Moroieni-Glod, județul Dâmbovița.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate nevoile urgente, specifice fiecărei comunități parohiale, insistându-se pe exigențele pastorale, misionare și administrative pe care fiecare preot le împlinește în slujirea Bisericii, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.