Vizită pastorală pe Valea Timocului

Data: 05 Iulie 2024

La începutul lunii iulie, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a efectuat o vizită de lucru în localitatea Mala Kamenica, districtul Negotin, Valea Timocului, Serbia. În această localitate, prin grija unui evlavios și harnic credincios ortodox român, au fost începute lucrările de edificare a unui lăcaș de cult care să deservească comunitatea de credincioși din această zonă. Până în prezent, localitatea nu a avut biserică și nici preot care să răspundă cerințelor religioase ale credincioșilor.

Astfel, Preasfinția Sa a vizitat șantierul unde se construiește lăcașul de cult. Biserica a ajuns la etapa finisajelor. Urmează împodobirea lăcașului de cult cu pictură, achiziționarea obiectelor de cult necesare săvârșirii cultului divin. În exteriorul bisericii, sunt necesare lucrări de împrejmuire și de gospodărire (alei, amenajări în vecinătatea lăcașului de cult ș.a.).

Din nefericire, în contextul economic actual marcat de instabilitate, principala provocare pe care au întâmpinat-o cei care se ostenesc cu edificarea acestei biserici sunt posibilitățile materiale limitate. De aceea, orice sprijin este binevenit și de mare trebuință pentru finalizarea lucrărilor la biserica românească din Mala Kamenica, Valea Timocului, Episcopia Daciei Felix. Informații privind ajutorarea comunității se pot găsi pe site-ul eparhiei, episcopiadaciafelix.ro.