Vizită pastorală şi seară duhovnicească la München
Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord a întreprins în zilele de 5 şi 6 aprilie o vizită pastorală în Parohia „Naşterea Domnului” din München, la invitaţia pr. paroh Alexandru Nan şi a credincioşilor acestei comunităţi. Astfel, sâmbătă, 5 aprilie, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit la ceas de seară slujba Vecerniei alături de părintele paroh, după care a fost organizată o seară duhovnicească. Tema serii duhovniceşti a fost „Importanţa Sfintei Taine a Spovedaniei şi a Împărtăşaniei în viaţa creştinilor ortodocşi”. IPS Mitropolit Serafim a scos în evidenţă efectele Tainei Spovedaniei, pornind de la definiţia dată de către părinţii Bisericii acestei taine: „cel de-al doilea botez”. Apoi, Înaltpreasfinţia Sa a făcut referire la „leacul nemuririi”, Sfânta Euharistie, cel mai mare dar pe care noi oamenii îl putem primi pe pământ. De asemenea, credincioşii prezenţi au avut ocazia să-i pună Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim întrebări. În ziua următoare, duminică, 6 aprilie, Înalpreasfinţia Sa a săvârşit slujba Sfintei Liturghii alături de pr. paroh Alexandru Nan şi arhidiaconul Dumitru Dura. Înainte de Sfânta Liturghie, IPS Mitropolit Serafim a citit Acatistul Sfântului Luca al Crimeii, în faţa sfintelor moaşte ale sfântului, aduse spre închinare de către arhimandritul grec Petros Klitsch, parohul Parohiei „Schimbarea la Faţă” din München, sub oblăduirea canonică a Patriarhiei ecumenice. În cuvântul său de învăţătura Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim s-a referit la importanţa pocăinţei în viaţa creştinului, fără de care nu putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu, pornind de la exemplul sfintei Maria Egipteanca, pomenită în toate bisericile ortodoxe în duminica a cincea a Postului Mare. Atât la seara duhovnicească, cât şi la Sfânta Liturghie, au participat şi tineri ai organizaţiei ATORG (Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din Germania, filiala München). După Sfânta Liturghie a urmat o agapă, la care a participat un număr mare de credincioşi. Parohia „Naşterea Domnului” din München a fost înfiinţată în anul 1976 şi este păstorită din ianuarie 2013 de către pr. Alexandru Nan. (Diac. Şt. Sfarghie)