Vizita PS Episcop Mihail al Australiei şi Noii Zeelande în Maramureş şi Sătmar
În perioada 4-7 martie, Preasfinţitul Mihail, Episcopul Australiei şi Noii Zeelande, a efectuat o vizită în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, la invitaţia Preasfinţitului Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
În timpul şederii în Maramureş, PS Episcop Mihail a vizitat Centrul Eparhial din Baia Mare, a avut o întâlnire cu Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian, Întâistătătorul Eparhiei, cu care a discutat despre păstorirea în străinătate şi în ţara noastră.
O importantă parte a vizitei s-a petrecut la Mănăstirea Rohia, pe care oaspetele a vizitat-o prima dată. PS Episcop Mihail a fost impresionat de biblioteca Mănăstirii, de chilia monahului Nicolae Delarohia, de biserica aflată în fază de pictură, de muzeu şi de Centrul Cultural „Nicolae Steinhardt”, în construcţie. O impresie minunată i-a lăsat Mănăstirea Bârsana, unde a vizitat complexul monahal, unicat în România, o mănăstire care a devenit cunoscută în ţară şi străinătate prin cele peste 10 edificii din lemn. În timpul pelerinajului, PS Episcop Mihail a fost însoţit de PS Iustin Sigheteanul, pr. dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial, arhid. Andrei Pop, secretar eparhial, şi arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial.