Vizitarea unei biserici aflate în renovare din Tulcea

Un articol de: Pr. Felix Neculai - 18 Martie 2024

Vizita Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a adus duminică, 17 martie, bucurie și încurajare pentru enoriașii Parohiei Telița, din Protoieria Niculițel, județul Tulcea.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Prea­sfințitul Părinte Episcop Visarion în Paraclisul „Înălțarea Domnului”, situat în curtea bisericii. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Evanghelia duminicii, vorbind despre adevărata pregătire a creștinului pentru post, ce trebuie să fie însoțit de rugăciune și fapte bune.

La finalul slujbei, preotul paroh Nicolae Chiriță i-a oferit Preasfinției Sale o icoană, după care credincioșii au fost miruiți de ierarh, care le-a oferit în dar și iconițe. A urmat apoi slujba de sfințire a celui de-al cincilea clopot al bisericii.

După slujbă, Părintele Episcop Visarion a vizitat și biserica mare cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, construită între anii 1902 și 1907, la care s-a încheiat un amplu proces de reparație și consolidare cu fonduri europene, derulat în anii 2020-2024. În perioada următoare biserica va intra într-un șantier de pictură interioară.