Vizite arhierești în comunități românești din diasporă
În perioada 22-24 ianuarie 2022, ierarhii ortodocși români din diasporă au efectuat vizite pastorale în comunități românești, unde au săvârșit Sfânta Liturghie și i-au binecuvântat pe credincioși. În Italia, a fost instalat noul stareț al Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” - Spilimbergo, în Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei au avut loc alegeri parohiale, iar Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, se află în această perioadă pe coasta de vest a Regatului Norvegiei.
În Duminica a 31-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Ierarh Grigorie Teologul” din Valladolid, Spania, care și-a serbat cu anticipație hramul, se arată pe obispadoortodoxo.es.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre viața și virtuțile Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, iar în continuare a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, care relatează vindecarea orbului de la Ierihon: „Orbul, când s-a adresat Domnului, L-a mărturisit ca Mântuitor. Ceilalți vedeau în El numai pe Iisus din Nazaret, nu L-au recunoscut ca Mântuitor. Orbul a văzut cu ochii sufletești pe Domnul Hristos. Putem observa că mult mai importantă este vederea duhovnicească decât cea trupească”.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotesit întru sachelar pe părintele paroh Laurențiu Datcu.
În ajun, sâmbătă, 22 ianuarie 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei și-a sărbătorit prin rugăciune ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Apostol Timotei. Cu acest prilej, a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul Reședinței Episcopale din Madrid. La slujbă a fost prezent și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, care la final a rostit un cuvânt de felicitare.
A doua zi, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei” din Pinto, păstorită de părintele paroh Marian Pop. La final, ierarhul i-a dăruit părintelui paroh Diploma de Onoare „Sfântul Apostol Iacov cel Mare”, pentru toată activitatea pastoral-misionară desfășurată până în prezent, se arată pe același site.
Italia
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit duminică, 23 ianuarie 2022, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” - Spilimbergo, Italia. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat iconostasul bisericii mănăstirii și lucrările de înfrumusețare a lăcașului de rugăciune. Totodată, a fost instalat și noul stareț, părintele arhimandrit Antonie Pința, se arată pe episcopia-italiei.it.
În cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania l-a hirotonit întru preot pe diaconul Pavel David, pe seama Parohiei „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din Romano di Lombardia.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat că orbul de la Ierihon avea vedere duhovnicească: „Orbul strigă ceea ce ar fi trebuit să știe toți cei care erau prezenți, că Iisus era din seminția lui David. Cel nevăzător cu trupul vede sufletește. Pentru aceasta, cu neclintită dragoste, Domnul face minunea și îl vindecă pe orb, îi deschide ochii trupului, deoarece văzuse că i s-au deschis mai întâi ochii sufletului”.
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” - Spilimbergo a fost înființată în luna septembrie a anului 2021.
Tot duminică, copii școlii parohiale a Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Salerno, Italia, au organizat un moment dedicat poetului național Mihai Eminescu și Unirii Principatelor Române.
Sâmbătă, 22 ianuarie, Paraclisul „Sfântul Apostol Timotei” din Termoli și-a cinstit ocrotitorul spiritual. Potrivit tradiției, după săvârșirea Sfintei Liturghii, credincioșii și preoții au mers în pelerinaj la catedrala din Termoli din apropiere, unde s-au putut închina la racla ce adăpostește cinstitele odoare ale Sfântului Apostol Timotei, se arată pe același site.
Ungaria
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, s-a aflat duminică, 23 ianuarie 2022, în mijlocul credincioșilor de la Catedrala Episcopală din Giula.
Norvegia
În cadrul unor vizite pastorale efectuate în această perioadă pe coasta de vest a Regatului Norvegiei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a poposit sâmbătă, 22 ianuarie 2022, în parohia românească „Buna Vestire” din Stavanger, informează TRINITAS TV.
În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre Sfântul Apostol Timotei, a cărui pomenire s-a făcut în această zi: „Sfântul Timotei era foarte tânăr, și totuși, cunoscându-l Sfântul Apostol Pavel de multă vreme și ținând seamă de educația religioasă pe care a primit-o din pruncie, i-a încredințat această înaltă responsabilitate în Biserica din marea metropolă a Efesului de a fi episcop”.
La finalul slujbei, credincioșii și copiii au primit din partea ierarhului daruri. În continuare, Preasfinția Sa a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru un copil din comunitate.
A doua zi, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica românească „Sfinții Cuvioși Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul” din fiordul Haugesund, Norvegia.