Vizite arhierești la biserici din Protopopiatul Lipova, județul Arad

Data: 25 Feb 2020

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat duminică, 23 februarie, mai multe vizite pastorale în parohii din Protopopiatul Lipova, județul Arad. 

Înaltpreasfinția Sa a vizitat parohiile Ghioroc, Cuvin și Mănăstirea Feredeu, județul Arad. 

Chiriarhul arădean le-a vorbit credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie despre dreapta socoteală, explicând că această virtute este necesară pentru înțelegerea voii divine și a datoriei omenești, aceea de a vedea în aproapele pe noi înșine, zidit după chipul lui Dumnezeu și care tinde la asemănarea cu El, se arată pe site-ul arhiepiscopiaaradului.ro. 

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți la sfintele slujbe și le-a oferit îndemnuri pentru începutul Postului Mare.