Vizite la pacienţii de la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi
Protopopiatul Iaşi 3, prin Biroul de asistenţă socială, a organizat vineri, 1 noiembrie 2013, o activitate social-filantropică pentru pacienţii internaţi în Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi. Bolnavii au fost miruiţi, apoi li s-au oferit icoane. În această activitate s-au implicat pr. Vasile Grierosu, voluntar al Departamentului Pro Vita al Protopopiatului Iaşi 3, pr. Radu Sever Ungureanu, misionar de caritate în cadrul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi, şi Ionela Amariei, asistent social în cadrul protopopiatelor Iaşi 1 şi Iaşi 3. „Prin această activitate am dorit să arătăm că trebuie să fim aproape de cei aflaţi în suferinţă. Am stat de vorbă cu oamenii şi le-am oferit câte o icoană. Dorim ca astfel de activităţi să fie intensificate în perioada următoare. Am observat şi cu alte ocazii că după ce un pacient a primit o icoană, starea acelei persoane s-a schimbat“, a declarat Ionela Amariei. Amintim că Institutul Regional de Oncologie din Iaşi are un parteneriat de colaborare cu Biroul de asistenţă socială al protopopiatelor Iaşi 1 şi Iaşi 3. (C. Ciofu)