Vizite misionare pe coasta de vest a Norvegiei

Data: 13 Iunie 2015

În perioada 8‑11 iunie, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s‑a aflat într‑o vizită pastorală pe coasta de vest a Norvegiei, ca prelungire a slujirilor arhierești săvârșite în parohia românească din orașul Bergen la sfârșitul săptămânii trecute. În zilele de 8 și 9 iunie 2015, episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord a făcut un pelerinaj pe urmele sfinților misionari ortodocși scandinavi de pe insula Selje, oprindu‑se la locul și peștera unde s‑a nevoit, în secolul al X‑lea, Sfânta Suniva, luminătoarea coastei de vest a Norvegiei. Aici se află o mănăstire, cu o obște constituită din călugări norvegieni și de alte naționalități, convertiți la Ortodoxie, aflată sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Georgiei. Luni, 8 iunie 2015, viețuitorii mănăstirii au primit vizita pentru prima oară vizita unui ierarh ortodox. A doua zi, Preasfințitul Părinte Macarie a asistat la Sfânta Liturghie săvârșită în paraclisul chinoviei cu hramul "Sfânta Muceniță Suniva", încurajând obștea de călugări în misiunea lor de a împărtăși lumina lui Hristos pe tărâmurile secularizate ale Norvegiei. Pe ruinele străvechii biserici din secolul al X‑lea din insula Seljia, ierarhul și monahii pelerini au înălțat rugăciuni și imne, gustând din apa binecuvântată a izvorului Sfintei Suniva, unde odinioară numeroșii pelerini primeau mângâiere și vindecare în neputințele lor.

Miercuri, 10 iunie, Preasfințitul Părinte Macarie a vizitat Muzeul Universității din Bergen unde a avut o întâlnire cu prof. univ. dr. Henrik von Achen, directorul muzeului norvegian și cu delegații Muzeului Unirii din Alba Iulia, stabilindu‑se detaliile legate de expoziția de icoane românești din secolele XVII‑XIX, aflate în patrimoniul mai multor instituții bisericești și culturale din cetatea Bălgradului. Între icoanele care vor expuse în galeriile muzeului din Bergen se va afla și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din mănăstirea maramureșeană Dragomirești. Expoziția va fi vernisată la muzeul din Poarta Fiordurilor în data de 5 noiembrie a acestui an.

La sfârșitul întâlnirii cu cercetătorii și muzeografii de la Bergen,Părintele Episcop Macarie și‑a exprimat bucuria și nădejdea că această manifestare duhovnicească din Norvegia va prilejui descoperirea sensurilor profunde ale spiritualității românești și ale teologiei icoanei ortodoxe.