Vizite pastoral-misionare în municipiul Sighişoara
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat luni, 30 octombrie, vizite pastoral-misionare în Sighişoara, însoţit de protopopul Ovidiu Dan. La Liceul Tehnologic Nr. 1, condus de directoarea Mihaela Tittes-Gherman, ierarhul i-a sfătuit pe elevi „să lectureze Sfânta Scriptură şi să îşi aleagă ca modele demne de urmat pe Mântuitorul Hristos, pe Maica Domnului şi pe sfinţi”, iar cadrelor didactice le-a vorbit despre „misiunea nobilă prin care modelează caracterele, chiar dacă aceasta este una grea, răsplata va fi primită în veşnicie”. IPS Arhiepiscop Irineu a vizitat şi sediul Poliţiei Municipiului Sighişoara, aflat în vecinătatea Bisericii „Sfânta Treime” din centrul oraşului, unde a avut o întrevedere cu comisarul şef de poliţie Cristian Raclaru, comandantul instituţiei, şi cu numeroși angajați ai instituției. La Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Sighișoara IV, unde este paroh Dănilă Opriş, IPS Arhiepiscop Irineu a vizitat şantierul de pictură şi s-a întâlnit cu credincioşi din comunitatea parohială, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.