Vizite pastorale ale Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în Protopopiatul Sighișoara
Miercuri, 6 februarie, când sunt pomeniţi Sfinții Ierarhi Vucol și Fotie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat o serie de vizite pastorale în Protopopiatul Sighișoara. În prima parte a zilei, ierarhul a fost prezent la compania multinațională „SEFAR” din municipiul Sighișoara, al cărei manager este Povel Hermann. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu le-a adresat angajaților firmei cuvinte și sfaturi duhovnicești, precum și îndemnuri privitoare la conduita morală din viața de zi cu zi.
De asemenea, Părintele Arhiepiscop Irineu a poposit în mijlocul mai multor comunități parohiale din cuprinsul Protopopiatului Sighișoara, respectiv în Parohia Seleuș, unde slujește părintele Nicolae David, în Parohia Nadeș, păstorită de părintele Ionuț Călin, în Parohia Bălăușeri, unde slujește părintele Ștefan Puiu, și în filia Măgheruș, aparținătoare Parohiei Țigmandru, păstorită de părintele Vasile Lulea. Aflându-se în această localitate, ierarhul a poposit la casa părintească a părintelui arhimandrit Ghelasie Țepeș, starețul Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara, unde a vizitat-o pe mama părintelui, aflată la venerabila vârstă de 93 de ani.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost întâmpinat de credincioși, cărora le-a adresat cuvinte duhovnicești. Părintele Arhiepiscop Irineu i-a îndemnat să ducă o viață creștină autentică și să își călăuzească întreaga activitate după principiile Sfintei Evanghelii, avându-L ca model suprem pe Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, le-a oferit preoților îndrumări pastoral-misionare şi administrativ-gospodărești, necesare pentru o bună organizare în cadrul parohiei, conform Arhiepiscopiei Alba Iulia.