Vizite pastorale în parohiile de pe coasta de vest a Norvegiei

Data: 12 Martie 2015

În perioada 9-12 martie, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a efectuat o vizită pastorală în parohiile româneşti de pe coasta de vest a Norvegiei. Marţi, 10 martie, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite în Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Macarie cel Mare“ din fiordul Haugesund. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre binefacerile postului în viaţa duhovnicească a creştinilor arătând că Sfântul Cuvios Macarie cel Mare, ocrotitorul parohiei româneşti din Haugesund, ne este pildă de postire, rugăciune şi lucrare a virtuţilor. La finalul slujbei, Preasfinţitul Macarie a mulţumit părintelui paroh Valeriu-Dumitru Chiorbeja şi enoriaşilor pentru călduroasa primire la Haugesund, oferindu-le mai multe cărţi de folos duhovnicesc.

Miercuri, 11 martie, ierarhul românilor din ţările scandinave a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite în biserica parohiei româneşti din oraşul Stavanger. În cuvântul de învăţătură, ierarhul s-a referit la post ca liant al inimii cu Dumnezeu, arătând că postul înseamnă slăbirea legăturii inimii cu lumea şi întărirea legăturii inimii cu Dumnezeu. La finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Macarie a mulţumit părintelui paroh Cristian Silviu Comănescu şi enoriaşilor pentru împreuna-rugăciune, îndemnându-i a se curăţi şi a se întări lăuntric prin citirea Scripturii şi a scrierilor duhovniceşti.