Vizite pastorale în Protopopiatul Aiud

Data: 03 Noiembrie 2018

Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat, joi, 1 noiembrie, o serie de vizite canonice în Protopopiatul Aiud. Astfel, comunitățile credincioșilor din parohiile Aiudul de Sus, Măgina, Livezile, Poiana Aiudului și Izvoarele l-au întâmpinat pe ierarh, care le-a adresat cuvinte de folos și sfaturi duhovnicești. De asemenea, IPS Arhiepiscop Irineu le-a oferit preoților îndrumări pastoral-misionare şi administrativ-gospodăreşti, necesare pentru o bună organizare în cadrul parohiei. „IPS Arhiepiscop Irineu îi cercetează cu regularitate pe clericii și credincioșii încredințați spre păstorire, vizitele canonice întreprinse de Ierarhul nostru constituind momente de bucurie sufletească atât pentru credincioși, cât și pentru păstorii acestora. În cadrul întâlnirilor, Arhipăstorul Alba Iuliei i-a îndemnat pe credincioși să ducă o viață creștină autentică și să își călăuzească întreaga activitate după principiile Sfintei Evanghelii, avându-L ca Model Suprem pe Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Întrupat în istorie pentru răscumpărarea neamului omenesc din robia păcatului și a morții veșnice”, conform unui comunicat al Arhiepiscopiei Alba Iuliei.