Vizite pastorale în Protopopiatul Alba Iulia
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat în data de 8 decembrie o serie de vizite pastorale în Protopopiatul Alba Iulia. Însoțit de părintele protopop Teofil Slevaș, ierarhul a vizitat parohiile Țelna, Ighiel și Alba Iulia-„Dealul Furcilor”, întâlnindu-se cu păstorii sufletești din cele trei comunități.
Prima vizită a fost în comunitatea credincioșilor din Parohia Țelna, unde este preot paroh Ovidiu Damșa. Ierarhul a vizitat noua biserică din localitate, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, locaș în interiorul căruia în prezent se execută lucrările de pictură în tehnica fresco. De asemenea, a vizitat și capela mortuară, edificiu ridicat în vecinătatea locașului de cult.
În Parohia Ighiel, unde este preot paroh Ioan Zămora, noua biserică parohială din localitate, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, a fost edificată între anii 1929 și 1931, fiind sfințită de către Episcopul Ioan Stroia al Armatei la data de 14 octombrie 1931. Cu ocazia vizitei pastorale, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost colindat de către familia părintelui paroh, apoi a observat stadiul lucrărilor executate la noua capelă mortuară din localitate, zidită prin implicarea directă a comunității parohiale, în baza parteneriatului cu autoritățile locale.
Ultima vizită pastorală a fost efectuată în Parohia Alba Iulia - „Dealul Furcilor”, unde este preot paroh Simion Sebastian Țandea. Ierarhul a vizitat biserica parohială, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. La demisolul locaşului de cult sunt executate lucrări de înfrumusețare și restaurare, în vederea amenajării unui spațiu pentru activități cultural-catehetice.
Cu ocazia acestor întâlniri, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu le-a transmis preoţilor parohi îndemnuri duhovniceşti şi îndrumări pastoral-misionare și administrativ-gospodărești.