Vizite pastorale la comunități românești din Danemarca și Norvegia
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast; în vinerea Izvorului Tămăduirii a săvârșit Sfânta Liturghie cu sfințirea apei în parohia românească din orașul danez Aarhus, iar în Sâmbăta Luminată ierarhul a ajuns în Regatul Norvegiei, la Aalesund, unde a slujit și l-a botezat pe tânărul norvegian Elias, în vârstă de 21 ani. Biserica paraclis episcopal din Oslo și-a sărbătorit hramul, duminică, 12 mai, lăcașul de cult fiind ocrotit de Sfântul Mucenic Ioan Valahul, pomenit în data de 12 mai, și de Sfântul Mucenic Halvard, consemnat în calendar la 15 mai. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Macarie, care a botezat doi copii și a înălțat rugăciuni la icoana celor doi sfinți mucenici ocrotitori.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a spus că Sfântul Apostol Toma trebuie să fie pentru fiecare dintre noi un model.